Nu este prima oară când mă opresc asupra televiziunii și a rolului ei asupra modelării publicului. De la rolul ei formativ, uitat definitiv în sertarele unor decenii trecute, la rolul de burete de șters creierii. În Occident se vorbește mult despre această ultimă și cea mai degenerativă boală a sistemului capitalist. La noi, fiind încă cruzi și sfioși, acest aspect este ținut sub obroc, suntem în faza anilor 50 când nu trebuia decât să ridicăm în slăvi puterea sovietică, iar certitudinile tâmpe să sufoce dubiile. Faptul că în locul realizărilor sovietice s-au instalat realizările americane este doar un accident al istoriei, în lungul șir pe care a trebuit să-l îndurăm. La noi, televiziunea este folosită încă pentru propaganda celor aflați la putere și face loc numai fripturiștior-activiști care, vânând posturi și dregătorii bine remunerate, aburesc telespectatorii, acele victime din rândul oamenilor de rând care suferă în tăcere, dar care când e vorba de alegeri știu să și aplaude fără motiv. În mod ilar, acești fripturiști se trezesc vorbind despre independența televiziunii atunci când sunt în opoziție și despre dușmanii de clasă atunci când sunt la putere. Strategia asta de doi bani s-a văzut în toată splendoarea ei la ultimele alegeri. Tonele de platitudini pe care le rostesc fripturiștii-activiști, puși în slujba marelui conducător ar face să roșească de rușine până și o cârtiță. Numai ei strâng din portofel și merg mai departe, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Independența televiziunii, a presei aservite? Prin anii 70 când citeam la Biblioteca americană din București un dosar legat de libertatea presei în SUA, erau puține lucruri pe care le pricepeam și asta pentru că la noi nu se punea vreo clipă această problemă. Eram totuși suficient de inteligent încât să pricep că toți cei care răspundeau pe atunci la această anchetă recunoșteau, într-un fel sau altul, că în SUA presa nu e liberă. Ceea ce pe mine, fan american în acele vremuri, m-a cam descumpănit. Să auzi astăzi niște fripturiști care vorbesc despre independența presei (care nu e în mâinile tătucului lor, adică), la noi, în dulcea Românică în care totul se vinde și se cumpără, este ca și cum ai auzi pe cineva spunând că pământul este de forma unui platou de prăjituri! Cine nu mă crede sau aceia dintre fripturiștii aserviți care m-ar considera dușman al democrației, fără burse Soros, le amintesc ceea ce spunea nu Lenin, nici Stalin, nici măcar Ceaușescu, ci un oarecare domn John Swinton, fostul Director de Personal al THE NEW YORK TIMES, numit de colegii săi drept „Decanul Profesiei”: ”Nu există, în acest moment al istoriei mondiale, în America, ceva care să se numească presă independentă. O știți și voi, o știu și eu. Nu este vreunul dintre voi care să îndrăznească să scrie opinia sa onestă, și daca ați scris-o, știți dinainte că nu va apărea niciodată publicat. Sunt plătit săptămânal să-mi păstrez propriile opinii pentru mine și să nu le public în ziarul pentru care muncesc. Mulți dintre voi sunteți plătiți asemenea pentru aceleași lucruri, și care dintre voi ar publica prostește propriile opinii în ziar, ar fi în stradă căutându-și un al job. Dacă aș permite ca opiniile mele oneste să apară publicate în ziarul meu, profesia mea ar fi istorie în mai puțin de 24 de ore. Profesia de jurnalist este de a distruge adevărul; de a minți fățiș; de a perverti; de a calomnia; de a se gudura la picioarele bogăției; și de a-și vinde propria țară și propria rasă pentru pâinea cea de toate zilele. O știți și voi, o știu și eu! Cât de stupid este să ți un toast pentru o presă independentă? Suntem instrumentele și vasalii oamenilor bogați din spatele scenelor. Suntem păpușile săritoare, ei trag sforile și noi dansăm. Talentele, posibilitățile și viețile noastre sunt toate proprietățile altor oameni. Suntem prostituați intelectuali.” Rostea acest toast, ridicând paharul, în anul 1953, la Clubul de Presă New York. Oare de cât tupeu să ai nevoie pentru a veni la talk-showuri, aceste maşini de tocat cuvinte, pentru a veni de pe postura de fripturist al tătucului şi a susţine că vrei televiziune independentă? Adică să ridici statutul de prostituţie intelectuală la rang de virtute! Aceşti sfertodocţi, o ruşine a intelectualităţii din această ţară, cu toate bursele lor din SUA, ar trebui sancţionaţi public cu exilul. La fel ca şi Ovidiu, care era, totuşi, poet. Alungaţi pentru totdeauna nu la Pontul Euxin, ci în sălile umbroase şi anonime ale bibliotecilor publice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu